Continentul albastru

„Limba nu poate spune şi  mâna nu poate scrie despre minunăţiile mării.”

                                                   Cristofor Columb                                                             

           Apa este suportul elementar al oricărui proces vital, întrucât domeniul populat al Terrei îl constituie zona umedă a scoarţei terestre, caracterizată prin întrepătrunderea reciprocă a stărilor sale: lichidă, gazoasă, solidă.

            Aşadar, apa se număra printre elementele vitale care permit dezvoltarea vieţii pe Pământ.

            In mediul marin, viaţa se desfăşoara de la zonele polare şi pâna la Ecuator, de la suprafaţa apei şi până în abisurile scăldate în întuneric şi mister. Pe deasupra, viaţa din mare este fascinantă, prin abundenţa si varietatea vieţuitoarelor; scara acestora se întinde de la microorganismele marine si pâna la balenele din zona antarctică.

           Marea oferă condiţii favorabile de viaţă, deoarece reprezintă un mediu cu variaţii termice mai mici, o mai buna rezistenţă la forţa gravitaţională, precum si un mod facil de aprovizionare cu apă, dioxid de carbon şi săruri atât de necesare vegetaţiei.

          Intre categoriile de organisme marine există o strânsa interdependenţă; relaţiile reciproce dintre aceste categorii sunt condiţionate de doi factori importanţi, şi anume: fecunditatea lor si ferocitatea cu care formele superioare le devorează pe cele de dimensiuni reduse.

          Totalitatea organismelor din mări, la fel ca şi cele din oceane, poate fi comparată, în mod simbolic, cu o enormă piramida, a carei bază este formată din mulţimea de plante si animale microscopice.Impreună, acestea alcătuiesc planctonul care serveşte drept hrană animalelor mari, dar mai puţin numeroase. La rândul lor, acestea din urma fac posibilă viaţa animalelor de mărime impunătoare. Din cele relatate anterior inţelegem că există un singur lanţ nutritiv, în care viaţa şi moartea se intrepătrund. Cu alte cuvinte, mediul marin este plin de viaţă, datorită permanentului ciclu creat de natură.

         Mările şi oceanele Pământului alcătuiesc împreuna mediul marin sau, altfel spus, acel mediu fizic si biologic populat de plante şi animale din cele mai variate grupe.

        In ceea ce priveşte grupele zoologice mari, unele există doar in mediul marin, cum sunt: echinodermele, tunicierii, moluştele inferioare (amfineurele) sau cele superioare (cefalopodele). De asemenea, tot in mediul marin se gasesc si acele organisme monocelulare: radiolarii.

         Ca şi pe uscat, în ape, animalele depind -in privinţa modului de procurare a hranei- in intregime de plante. După cum se ştie, numai plantele pot capta lumina solară, care este indispensabilă procesului de fabricare a glucozei, amidonului si a proteinelor, ce servesc drept hrană pentru animale. Funcţia supremă a plantelor este aceea de a produce materie organică din substanţe anorganice. Aşa deci, plantele sunt producătorii, pe când celelalte organisme sunt consumatorii.

Faţa de uscat, mările si oceanele au doua trăsături importante: continuitatea si uniformitatea relativă a condiţiilor de mediu, mai ales in privinţa temperaturii.

       Prima trăsătura a fost cea care a dat naştere sintagmei “Ocean planetar”, iar cea de-a doua işi gaseşte justificarea în faptul că, in mediul oceanic, temperatura nu depaseste 30°C. 

       Cu toate acestea, apele marine n-au aceleasi proprietati fizice sau chimice in diferite parti ale globului pamantesc. Cu alte cuvinte, continuitatea si uniformitatea sunt mai mult aparente decat reale, deoarece organismele marine cunosc anumite frontiere, care le delimiteaza arealele de răspândire.

      Viaţa vegetală marină

      Flora marină este uimitor de uniformă. Aceasta este urmarea firească a concentraţiei de sare aflate in compoziţia apei marine. Acesta este motivul pentru care în mări găsim o singura grupă de fanerogame: cea a ierbii-de-mare.

      In schimb, apele dulci sunt un mediu prielnic pentru dezvolarea plantelor superioare. De pildă, in zona ţărmului, la fel ca şi în masa apei, vegetaţia se compune din alge macro si microscopice, plante inferioare care îşi procură hrana direct din apa înconjurătoare.

       Viaţa vegetală marină este dominată de alge, acele plante inferioare înrudite cu lichenii şi fungii. Unele dintre ele sunt forme fixate, de diverse marimi, iar altele sunt forme plutitoare microscopice.

        Principalele grupe de alge se deosebesc prin structură, pigmenţi si habitat.

          Cei mai importanţi factori ecologici necesari pentru dezvoltarea algelor marine sunt: lumina, caldura, natura si adâncimea fundului marin.

         Cam 99% din viaţa vegetală marină o constituie fitoplanctonul, care este compus din microorganisme mici (fitoplancteri) invizibile cu ochiul liber, si care plutesc in apa ca o pulbere fina. Numeroase specii de fitoplancteri traiesc numai in ape cu o anumita temperatura şi salinitate.

         In concluzie, fitoplanctonul stă la baza vieţii în mediul marin şi formează o adevărată pajişte microscopică plutitoare care hrăneşte, direct sau indirect, zooplanctonul.  

          Viaţa animală marină

         In apele marine, fauna este extrem de variată, fiind prezente o sumedenie de clase de animale, mai puţin miriapodele şi amfibienii. Mediul acvatic permite desfăşurarea vieţii şi in adâncime. Din acest motiv vietăţile marine se găsesc într-un număr mult mai mare in comparaţie cu animalele răspândite pe uscat.

            Deşi mările şi oceanele formează un intreg  graţie multiplelor legături care există între acestea, nu putem spune că ele alcatuiesc un domeniu unic de viaţă. In susţinerea acestui argument, precizăm că mediul marin şi oceanic se distinge prin mai multe zone biologice, despărţite prin “graniţe”.

        Hotarele zonelor maritime seamănă mai degrabă cu barierele climatelor terestre care, in mod subtil, dar efectiv, fac departajarea populaţiilor animale si vegetale. Unele dintre ele sunt uşor adaptabile altor condiţii de viaţă decât cele specifice lor, motiv pentru care depăşesc acele hotare, trăind intr-un teritoriu mai larg. In schimb, altele nu-şi pot întinde arealul, trecând barierele naturale, fiindcă temperatura, salinitatea si presiunea constituie adevărate obstacole.

    Apa mării, sursă de materii prime pentru economie

         Omul foloseşte vieţuitoarele apelor nu numai pentru hrană, ci şi ca materii prime pentru economie. Acestea servesc cu succes în industria alimentară, farmaceutică şi cea a coloranţilor, la fabricarea de încalţăminte şi îmbrăcăminte, în artizanat.

     De asemenea, s-a stabilit că algele sunt adevărate mine in miniatură, deoarece în corpul lor se regăsesc anumite elemente chimice, dar intr-o concentraţie mică. Compoziţia chimică a algelor demostrează ca ele sunt o sursă nepreţuită de bogaţie. Nu intâmplător, algele se folosesc, cu precădere, în industria alimentară, farmaceutică, fotografică, cosmetică, textilă, a hârtiei şi pielăriei, în industria de construcţii, în ceramică şi pictură, dar şi la fabricarea alcoolului şi a vinului, a ingrăşămintelor pentru agricultură sau pentru hrănirea animalelor.

          Un loc deosbit este rezervat şi planctonului din Oceanului planetar  - colonie de organisme care plutesc libere in masa apei. Planctonul constituie sursa de hrana pentru multe specii din fauna acvatica, fapt care ii confera un rol primordial in lanţul trofic acvatic. Conchidem că planctonul intervine masiv, dar indirect în alimentaţia omului.

         Actualele tehnologii de punere in valoare a potenţialului economic, pe care îl are Continentul albastru, conferă o rentabilitate crescândă organismelor vegetale şi animale din adâncuri.

          De departe se distinge valoarea inestimabilă a algelor marine. Acestea din urma sunt plante al căror mediu de viaţă este apa. Natura a creat o gamă variată de alge, dintre care deosebim: alge verzi, roşii, albastre, brune, fotofile (denumite astfel pentru ca traiesc in ape puternic luminate), si alge sciafile (denumite astfel deoarece trăiesc în ape slab luminate).

          Nu putem ignora faptul că potenţialul economic al algelor depinde foarte mult de gradul de poluare al Oceanului planetar. Ca urmare a procesului de poluare a apelor, algele devin improprii intergrării in sistemul alimentaţiei umane.

            Două îndeletniciri care au stârnit de ani interesul omului sunt pescuirea şi cultivarea mărgăritarelor ; în fiecare dintre ele excelează niponii. In numele lor s-au scris legende frumoase care dăinuiesc chiar şi astăzi in Golful Persic sau în Țara Soarelui Răsare.

Pescuitul maritim

          Triumviratul -pescarul, apa si peştele- a dat naştere unei indeletniciri vechi cât istoria civilizaţiei, numită pescuit.

           In urma cercetarilor efectuate de-a lungul timpului, zoologii, biologii, naturaliştii şi-au dat seama că mediul marin ascunde o varietate impresionantă de organisme acvatice vegetale şi animale. Statisticile dovedesc faptul că flora si fauna sunt mai bogate în Oceanul planetar decât pe uscat. Anual, vieţuitoarele marine contribuie la hrănirea omenirii cu produse alimentare, estimate cantitativ în milioane de tone. Peştele a fost şi este principala resursă biologică a mărilor si oceanelor folosită de omenire, nu planctonul. 

           Pe drept cuvânt, se poate spune că pescuitul industrial reprezintă o adevărată ameninţare pentru Continentul albastru.  In unele bazine de pescuit au apărut semne de epuizare a potenţialului biologic. De pildă, scrumbiile, sardelele, anşoa sunt pesuite intensiv. Intr-o situaţie asemănătoare se află şi heringul, pescuit excesiv in Marea Nordului. Sub aceeaşi ameninţare se gasesc si alte vieţuitoare din „albastrul necuprins”: otariile cu blană, balenele, focile, in special cele albe, unele crustacee, moluşte pentru sidef, broaste ţestoase.

          In jurul Europei şi în preajma coastei estice a Americii de Nord, platformele continentale din apele puţin adânci au fost exploatate de către om pentru stridii, midii si fermele piscicole. Pe durata exploatării lor, omul nu a ţinut seama de urmările acţiunilor sale. In acest mod, zonele costiere au devenit un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor toxice, dar şi un loc de deversare a poluanţilor . 

          In comparaţie cu apele din largul mărilor sau oceanelor, apele de coastă sunt cele mai afectate, întrucât acolo există mai multe surse de poluare.

         Foca cu burta alba este tot mai rar întâlnită în apele Mării Merditerane din cauza numărului mare de turişti. De asemenea, aceste mamifere sunt expuse şi riscului de a se împotmoli în navoadele de pescuit.

         Intr-o situaţie se gasesc şi ţestoasele verzi, deoarece locurile în care acestea se reproduc sunt puse în primejdie într-un mod îngrijorator.

         Pe fondul accentuării crizei alimentare şi al creşterii gradului de civilizaţie al oamenilor, „fructele mării” pătrund tot mai mult in gastronomia ţărilor lumii.

 Iată doar câteva dintre „invenţiile” care, folosite fără discernământ, aduc cu sine dispariţia vieţii subacvatice: traulere, plase de pecuit lansate în derivă, pescadoare-uzină.

         Accentuarea crizei mondiale din domeniul alimentar a determinat apariţia unei noi ramuri economice - acvacultura - şi a unei profesii de sine-stătătoare - acvacultor.

         Specialiştii în materie apreciază că se justifică înfiinţarea unor ferme de acvacultura în zonele platformei continentale cu ape mici şi în zonele semiînchise, deoarece s-ar produce, anual, mai mult decât se pescuieşte în Marea Nordului. 

         La fel de rentabila se dovedeşte şi creşterea unor specii de broaşte ţestoase marine, fiindcă modul lor de hrănire este relativ ieftin, iar valorificarea, integrală.

          Marea si sănătatea

            In esenţă, Terra este un sistem în care componentele se condiţioneaza reciproc. In acest context este suficient să amintim, cu titlu de exemplu, circuitul apei in natură. Și cum acesta influenţează existenţa umană, implicit are efect direct si asupra sănătaţii omului.

          După cum ştim, apa de pe suprafaţa globului pământesc fabrică aproximativ 70 % din oxigenul pe care-l respirăm. De aceea, nu greşim cu nimic atunci când dăm Oceanului numele de  „Plămânul Planetei albastre”.

        Vom enumera doar câteva dintre elementele mării care au efecte benefice asupra sănătaţii omului: ionii de calciu, de sodiu, de iod si brom, sărurile dizolvate în apa mării, briza, nisipul. Toate acestea ne dau numeroase motive pentru a pune semnul egalităţii intre cuvantul „mare” şi cuvântul „sănătate”.

            Poluarea Continentului albastru

            In timp, omul, prin acţiunile sale nesăbuite, a cauzat mari neajunsuri naturii; rezultatul acţiunilor sale poate fi exprimat printr-un singur cuvant: poluare. Astfel, sintagma “armonia dintre om si natură” poate fi înlocuită cu o alta, şi anume “dezechilibrul dintre om si natură”.

            Poluarea apei este fenomenul de introducere a unor substanţe nocive sau toxice (gazoase, lichide, solide sau radioactive) în Oceanul planetar, provocându-i modificări fizice, chimice sau biologice, prin care apa, fauna, flora acvatică devin improprii sau periculoase pentru sănătatea omului, pentru industrie, agricultură sau turism.

           Poluanţii pun in pericol ecosistemele şi dereglează echilibrul bilologic; efectele lor işi fac simţită prezenţa în timp şi spaţiu.

           Bunăoară, poluanţii sunt vinovaţi şi pentru scăderea rezistenţei la boli a mamiferelor marine care a dus la declanşarea unei epidemii in perioada 1987-1988, in Marea Nordului.

           Principalii poluanţi sunt: hidrocarburi, pesticide, detergenţi, reziduri, etc.

           La fel de numeroase sunt şi sursele de poluare: activitaţi industriale, extractive, de transport, de prelucrare a ţiţeiului, tehnologia nucleară, exploziile atomice, deşeurile menajere, apele uzate. Am amintit în acest context apele uzate pentru că acestea conţin substanţe poluante, cum ar fi: materii organice solide, microorganism, baterii, s.a.. De exemplu, apa multor fluvii poluate poartă în aval hidrocarburi. Pe cale de consecinţă, fluvii poluate sunt, la rândul lor, poluante.

          Natura işi activează “instinctul de autoapărare”chiar şi în faţa acţiunii apelor uzate asupra sa. In cantităţi mici apele uzate îmbogaţesc apa si reprezintă un îngraşământ pentru plante si peşti. In schimb, în cantităţi mari ele sunt un pericol pentru ecosisteme. In aria canalelor de scurgere, platoul subacvatic seamănă cu un deşert veritabil, fiind acoperit cu grohotiş. Această imagine este creată ca urmare a prezenţei poluanţilor purtaţi de curenţi.

       Noua formă a politicii maritime

          Comisia Europeană propune abordarea politicii maritime intr-o nouă formă, susceptibilă de a face faţă tuturor provocărilor majore cu care se confruntă Europa in domeniul protectiei mediului marin. Propunerile Comisiei reunesc aspecte, cum ar fi pescuitul, turismul sau energia.

           Știut fiind faptul că mările reprezintă o resursă naturală şi vitală pentru creşterea economică a întregii omeniri, Comisia Europeană se preocupă îndeaproape de sectorul maritim european, din dorinţa de a-l prezenta într-o noua viziune integrată.

          Iată câteva dintre beneficiile aduse economiei mondiale de către mediul marin:

o   este o sursa de hrană

o   creeaza locuri de muncă

o   constituie căi de transport pentru mărfuri si persoane

o   deţine zăcăminte de petrol şi gaze naturale

o   permite crearea si dezvoltarea staţiunilor turistice

        Planul de acţiune specific prevede, în special, crearea unui spaţiu european pentru transportul maritim, adoptarea unei strategii europene pentru cercetarea marină, realizarea unor reţele integrate de supraveghere, revizuirea legislaţiei muncii în sectoarele maritime, întocmirea unui raport privind corelările dintre politica energetică şi cea maritimă, lupta împotriva pescuitului ilegal şi interzicerea pescuitului cu traulere care au efecte distructive asupra fundului marin.

          In concluzie, mediului marin este un patrimoniu deosebit de preţios. După cum ştim, mările şi oceanele furnizează 99% din spaţiul disponibil de pe planetă, acoperă 71% din suprafaţa Pamântului şi reprezintă 90% din totalitatea biosferei. Procentajul demonstrează faptul că mediul marin conţine mai multe diversitaţii biologice decât cele terestre şi ecosistemele de apa dulce. In consecinţă, mediul marin este esenţial pentru viaţa de pe Pamânt (în special ca principala sursa de oxigen) şi, totodată, joacă un rol important în crearea climei şi influenţarea condiţiilor meteorologice. De asemenea, mediul marin influentează pozitiv prosperitatea economică, bunastarea socială şi calitatea vieţii, in general.

          Oceanul planetar - tezaurul întregii umanităţi - fabrică trei sferturi din oxigenul necesar vieţii pe Terra, termoreglează temperatura pe glob, ajută omenirea să înfrunte criza alimentară, energetică şi de materii prime.

Bibliografie:

     -Raymond  Furon - Problema apei in lume, Editura Știintifica, Bucuresti, 1997;

     -C.C. Antonescu - Marea, Biologie Enciclopedia de buzunar, Editura Știintifica, Bucuresti, 1998;

      -Prof. Ilie Manole - Continentul albastru, Colectia  Știinta si tehnica pentru toti » Seria Agricultura, Editura Ceres, Bucuresti, 2004

      -Revista  Arborele Lumii