ZIUA MONDIALĂ A APEI
22 martie
Știați că...
- 2,1 miliarde de
oameni nu au acces la apă potabilă sigură?
- până în anul 2050, se estimeză că populația mondială va
crește cu încă 2 miliarde de oameni, iar necesarul de apă al planetei va
fi cu 30% mai mare decât în prezent?
- aproximativ 1,9
miliarde de oameni trăiesc în zone afectate de lipsa apei, iar până în
anul 2050, se estimează că acest număr se va ridica la aproximativ 4
miliarde de oameni?
- industria consumă
20% din resursele de apă, pentru producerea de energie și de bunuri?
- agricultura
utilizează 70% din necesarul mondial de apă, în mare parte pentru
irigații, iar procentul este mai mare în zonele dens populate sau
secetoase?
- din restul de 10% rămas pentru consumul casnic, apa
potabilă reprezintă mai puțin de 1%?
Apa în agricultură
Consumăm tot
mai mult resursele naturale și punem în pericol ecosistemul. Această
problemă a risipei resurselor de apă este un subiect de interes pentru
autorități. Astfel, cel de-al 6-lea
Obiectiv al Agendei ONU de Dezvoltare Durabilă prevede ca până în 2030 fiecare persoană să aiba acces la apă de
calitate şi include măsuri eficiente privind protejarea mediului natural şi
reducerea poluării.
Agricultura
este în prezent responsabilă pentru două treimi din consumul de apă din lume,
iar previziunile arată că, în 2050, dacă nu ne schimbăm comportamentul, va fi
necesară o cantitate de două ori mai mare pentru a asigura hrana necesară
populației de atunci.
Apa este una dintre cele mai mari provocări globale actuale și viitoare.
Deficitul global de apă amenință sănătatea populației și reduce producția de
alimente.
AIPROM susține utilizarea responsabilă a tehnicilor moderne
de agricultură care respectă practicile prin care este minimizat pericolul
deșertificării.
Ziua Mondială a Apei
În fiecare an, în 22 martie, sărbătorim Ziua Mondială a Apei. Decizia
instituirii acestei sărbători a fost luată în cadrul Conferinței Națiunilor
Unite pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro, în data de 22 decembrie
1992.
Care este,
de fapt, semnificația ascunsă în spatele acestei zile? De ce dedicăm o întreagă
zi resurselor globale de apă?
Scopul Zilei Mondiale a Apei este de a trage un semnal de alarmă asupra
necesității de a proteja cantitativ și calitativ resursele globale de apă care
avem atât de multă nevoie.
Ce măsuri
sunt luate anual pentru a preveni risipa resurselor de apă?
În fiecare
an, promovarea acestui obiectiv se face prin campanii de comunicare lansate sub
coordonarea Organizației Națiunilor Unite. Temele abordate diferă, de la an la
an și vizează aspecte diferite ale întrebuințării apei – în industria
alimentară, energetică, în agricultură sau transport și, totodată, soluțiile
care ne ajută să protejăm cât mai eficient resursele disponibile. Câteva
exemple de teme abordate în ultimii ani, mai jos:
2014 – Water
and Energy (Apa și energia)
2015 – Water and
Sustainable Development (Apa și dezvoltarea durabilă)
2016 – Water and Jobs (Apa și locurile de muncă)
2017 – Why wastewater? (De ce să risipim apa?)
Concluzia
tuturor campaniilor lansate este aceeași – apa este
vitală pentru calitatea vieții, așa că trebuie să depunem constant eforturi
pentru a opri risipa resurselor globale. Soluțiile vin din partea autorităților, noi trebuie doar să le
aplicăm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu